Dezvoltarea Municipiului Bacău nu poate fi gândită separat de dezvoltarea la nivel județean. Una dintre principalele vulnerabilități identificate de mediul economic este lipsa muncitorilor calificați în domeniile tehnice. Acesta este motivul pentru care, împreună cu parteneri din mediul academic, comunitatea de afaceri și instituțiile județene, am înființat Clusterul de Educație pentru Dezvoltare Durabilă Bacău.
Punctul de plecare în activitatea Clusterului de Educație va fi depunerea pentru finanțare prin PNRR a unui proiect pentru construirea unui campus integrat pentru învățământul profesional și tehnic în regim dual. Acesta va oferi elevilor ateliere utilate complet cu echipamentul necesar învățării deprinderilor practice și spații de locuire.